Dr. Kiraly Maria
Cabinet medical - ENDOCRINOLOGIE
Satu Mare, Drumul Careiului Bloc C37, ap. 2
Mobil:
0740860112,  0744452661
0745259317,  0771419701
Fix:
0361427621
· Cu puţine excepţii, familiile pacienţilor cu afecţiuni endocrine ar trebui supuse unui examen medical de specialitate, deoarece
majoritatea bolilor endocrine au şi determinism genetic.
· Fiecare dintre Dvs. Ar trebui să ştie să-şi evalueze corect greutatea corporală folosind formula IMC=(greutate )/înăţime^2 , unde
greutatea se dă în kg, înălţimea în cm. Valorile normale sunt 18 - 25. A nu se uita că cea mai importantă masă din zi este micul dejun,
care trebuie să fie cea mai consistentă. Cantitatea de alimente trebuie să scadă la fiecare masă pe măsură ce ne apropiem de
sfârşitul zilei.
· Vârsta de apariţie a pubertăţii este de peste 8 ani la fete şi de peste 9 ani la băieţi. Menopauza apare la vârsta de 51 ani. Sub 45 ani
vorbim de menopauză precoce.
· Ritmul normal de creştere e de 5 - 6 cm pe an atât la băieţi cât şi la fete intre vârsta de 2 ani şi debutul pubertăţii.
· Pe tot parcursul vieţii este important să vă suplimentaţi aportul de iod şi vitamina D.
· O personă suferă de infertilitate dacă nu obţine o sarcină după cel mult un an de contacte sexuale neprotejate şi suficient de frecvente.
· După menopauză osteoporoza devine una dintre cele mai frecvente afecţiuni la femei.
· Tulburările de ritm apărute la un pacient tânăr de multe ori se datorează afecţiunilor tiroidiene.
· Hipertensiunea arterială cu valori mari, rezistentă la tratament sau apărută la tineri are frecvent cauză endocrină.
· Creşterea în greutate nejustificată de aportul alimentar are şi ea cauze endocrine.
Puteţi suferi de o afecţiune a hipofizei dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Cefalee frontală şi retroorbitară (în spatele ochilor)
· Tulburări de vedere:
· vedere înceţoşată
· tulburări în perceperea culorilor
· scotoame (puncte) în câmpul vizual
· vedere dublă
· căderea pleoapelor
· Tulburări de apetit alimentar: lipsa foamei sau foame exagerată
· Tulburări ale somnului mergând pâna la alterarea ritmului somn - veghe
· Tulburări ale setei: lipsa sau senzaţia exagerată a setei
· Tulburări ale ciclului menstrual sau dinamică sexuală, infertilitate
· Tulburări de creştere: încetinire sau exagerare a creşterii
· Tulburări de instalare a pubertăţii
· Mărirea exagerată a extremităţilor, căderea dinţilor
· Tulburări metabolice
· Îngrăşarea sau slăbirea fără alte cauze
· Secreţia glandei mamare în afara sacinii
· Eliminarea unor cantităţi crescute de urină pe 24 ore şi sete exagerată
TIROIDA

Suferiţi de o afecţiune a tiroidei dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Deformarea regiunii gâtului anterior, apărută lent sau brusc
· Jenă la deglutiţie (înghiţit), respiraţie, răguşeală
· Prezenţa ganglionilor în părţile laterale ale gâtului, care cresc repede în dimensiuni
· Prezenţa unor boli autoimune (Dvs. sau membrii familiei)
· Afecţiuni ale tiroidei în familie
· Scădere în greutate nemotivată în ciuda aportului alimentar crescut
· Foame exagerată fără creştere în greutate
· Palpitaţii, accelerarea bătăilor inimii
· Tremurături, transpiraţii excesive
· Intoleranţă la cald, agitaţie, nelinişte
· Retenţia de apă, creştere în greutate
· Constipaţie
· Oboseală exagerată, somnolenţă, trezire greoaie, tulburări de memorie, încetineală fizică şi psihică
· Piele uscată, căderea părului, amorţeală în corp şi extremităţi
PARATIROIDE

Puteţi suferi de o afecţiune a glandelor paratiroide dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Oboseală, astenie
· Sete crescută, cantitate crescută de urină în 24 ore
· Tulburări de ritm cardiac, valori crescute ale tensiunii arteriale
· Litiază (pietre) urinară şi biliară recidivantă severă sau la vârstă tânără
· Fracturi produse cu mare uşurinţă, osteoporoză
· Dureri abdominale, tulburări de tranzit
SUPRARENALE

Suferiţi de o afecţiune a glandelor suprarenale dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Creştere neexplicată în greutate
· Valori crescute ale tensiunii arteriale la vârste tinere sau tensiune arterială greu controlabilă
· Fragilitate vasculară crescută cu vânătăi care apar uşor, vindecare dificilă a rănilor
· Oboseală musculară, pareze musculare şi paralizii
· Pilozitate în afara arealului normal la femei
· Tulburări de ciclu menstrual
· Pigmentarea excesivă a pielii
· Scăderea exagerată în greutate, febră neexplicată, transpiraţii excesive, tulburări de ritm cardiac
· Accidente vasculare cerebrale şi infarct miocardic la persoane tinere
· Tulburări metabolice şi hidroelectrolitice
· Feminizare la bărbaţi sau masculinizare insuficientă
OVARE

Puteţi suferi de o afecţiune a ovarelor dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Tulburări de ciclu menstrual, lipsa apariţiei pubertăţii
· Pilozitate excesivă, acnee
· Infertilitate
· Lipsa menstruaţiilor (amenoreea)
· Pubertatea apărută înaintea vârstei de 8 ani la fete
· Înălţime exagerată cu braţe şi picioare lungi
TESTICULE

Puteţi suferi de o afecţiune a testiculelor dacă aveţi una sau mai multe din următoarele acuze:
· Absenţa unuia sau a ambelor testicule din scrot după vârsta de 1 an
· Masculinizare deficitară: absenţă barbă şi mustaţă, voce subţire, etc
· Lipsa apariţiei pubertăţii sau apariţia acesteia înainte de vârsta de 9 ani
· Involuţia caracterelor sexuale
· Infertilitate
· Tulburări de dinamică sexuală, apetit sexual scăzut, ejaculare prea rapidă, etc.
· Lipsa de energie, dispoziţie depresivă, iritabilitate
· Creşterea sânilor
· Caracter ambiguu al organelor genitale